Dans popular
Artiști desăvârșiți si o atmosferă unică moldovenească 🇲🇩, cu un ring de dans plin de olteni! O seară cu spectacol pe care doar cei care simt muzica si traditia îl pot crea! Orchestra Moldovlaska
Mireasa și mama ei, împreună într-un moment copleșitor
A emoționat toți invitații cu momentul său special. Mireasa noastră este din Ucraina 🇺🇦 și i-a dedicat mamei un cântec plin de recunoștință - un gest care a atins inimile tuturor celor prezenți. Într-o perioadă marcată de conflict și incertitudine, doar mama a putut să-i fie alături în această zi unică – o dovadă a legăturii de neclintit dintre ele, indiferent de distanță sau obstacole.Uneori, cuvintele sunt de prisos… iar acest moment a spus mai multe decât ar putea-o face vreodată vreun discurs. Împreună au reușit să aducă toți invitații într-o emoție comună, reamintindu-ne de puterea iubirii și de speranța că, într-o zi, toate familiile vor fi din nou împreună.
Vă place noul decor🌸✨? Până acum, impresiile au fost formidabile! Oaspeții ne-au lăudat pentru atmosfera de vis pe care am creat-o. Fluturașii zburdă în lumina caldă a decorului, iar vegetația animă albul imaculat al sălii. Mizăm pe eleganță și naturalețe, astfel încât să vă simțiți într-un basm. Suntem extrem de mândri de această transformare și abia așteptăm să vă oferim seri speciale care să dăinuie în timp!
Timpul nu trece niciodată. Noi trecem prin timp. ⏳ Emoțiile puternice ale unui nou început ne-au încercat cândva pe toți. Însă o dată cu trecerea anilor, aceste emoții capătă alte nuanțe și continuă să vibreze în noi. Începutul unei vieți, a unui ciclu școlar, a unei căsnicii, sunt momente magice pe care ne bucurăm enorm ca alegeți să le sărbătoriți la noi. Bucuria voastră construiește farmecul locației noastre, iar noi suntem norocoși să fim parte din poveștile voastre și să trăim magia începuturilor și a revederilor alături de voi ♥️
Ne-am dorit să creăm ceva special pentru mirii noștri, iar rezultatul a fost minunat. La fel ca și dansul lor, în noul decor. 🦋 Apropo, știați ca inimile îndrăgostiților bat în sincron? Există studii care demonstrează asta. Și dacă inimile lor se sincronizează perfect, de ce n-ar face-o și pașii lor, atât în dans, cât și prin viață? 👩❤️👨
🩵 it’s time for her to start a new era 🔞
#majorat #18ani #newera #blueeyes #birthdaygirl
Evenimente în hambar
Începutul verii 🌞 a venit cu provocarea realizării a 3 evenimente simultan, iar cel făcut în aer liber reprezintă un concept nou pe care ți-l propunem cu entuziasm.
Am transformat hambarul într-un spațiu cu un farmec aparte, în care te invităm să-ți petreci momentele importante pentru tine, alături de cei dragi.
Ne conectăm cu natura, 🌿 într-un cadru elegant, dar relaxat, unde detaliile sunt menite să-ți contureze un tablou care să dăinuie în timp.
📞 Rezervări și detalii:
+40 (770) 321 019
Pentru supereroii de toate felurile, nimic nu e imposibil. 🌗 Evenimentele voastre sunt în siguranță în grija noastră. 🫶