16/07/2022
Astăzi, 15 iulie a.c., cel de-al doilea contingent format din 28 de pompieri a plecat în Grecia pentru schimbarea efectivelor care, în ultimele două săptămâni, au sprijinit autoritățile elene prin activități de monitorizare și stingere a incendiilor de pădure în zone din Nordul Atenei.
Primul contingent, care însumează tot 28 de pompieri, se va întoarce în țară după ce va preda colegilor din cel de-al doilea schimb cele opt mijloace tehnice dislocate pe teritoriul elen (3 autospeciale de stingere a incendiilor de pădure, 1 cisternă, 1 autospecială cu capacitate mărită de trecere, 1 microbuz, 2 autospeciale de primă intervenție și comandă), astfel încât să fie asigurată continuitatea acțiunilor în cazul producerii unor situații care necesită intervenția echipajelor noastre.
În ultimele 15 zile, cei 28 de pompieri care se află în Grecia au participat la misiuni de stingere a incendiilor în zonele Schimatari și Porto Germeno. În afara acestor acțiuni, colegii noștri au desfășurat sesiuni de antrenament și de pregătire cu omologii eleni, precum și recunoașteri în teren în vederea familiarizării cu relieful și condițiile existente în caz de intervenție.
👇🏻Mai multe informații, în primul comentariu.