20/03/2023
Legenda NARCISEI
Se spune că fiecare lună a anului are caracteristică o anumită floare. Floarea lunii martie este minunata narcisă, asociată cu renaşterea şi noile începuturi, datorită faptului că este printre primele flori ce apare primăvara. Iar în unele tradiţii este floarea care se oferă la botezul unui nou-născut.
Potrivit unei legende, narcisele au înflorit pentru prima dată la moartea lui Narcis, un tânăr nespus de frumos, fiul Zeului fluvial Cefiso şi al nimfei Liriope din mitologia greacă. Deşi era înconjurat de dragostea şi admiraţia celor din jur, Narcis rămânea indiferent la atenţiile şi propunerile amoroase, preferând vânătoarea, la care era foarte iscusit.
De frumosul tânăr s-a îndrăgostit nebuneşte nimfa Echo, însă, fiind respinsă, s-a stins de durere și de dragoste neîmpărtăşită.
După moartea nimfei, Narcis a fost blestemat de zeița răzbunării, Nemesis, să nu poată iubi niciodată pe nimeni și să se îndrăgostească de el însuși. Făcându-l să-şi vadă chipul în apa unui izvor, tânărul s-a îndrăgostit de acea imagine și, dorind să-și îmbrățișeze chipul reflectat în apa, Narcis cade și se îneacă. Nimfele au venit să-l plângă și l-au transformat într-o floare parfumată, care înflorește la sosirea primăverii și-i poartă numele, o floarte numită narcisa. Se spune că florile de narcisă își țin capul în jos asemenea lui Narcis care se oglindea în apă, iar în centrul florii au rămas chiar și lacrimile tânărului.
Se crede că Narcis a murit deoarece nu a vrut să se dăruiască. De la Narcis vine și termenul narcisism, care denotă un grad excesiv al stimei de sine și reprezintă o dragoste și o admirație exagerată, adesea patologică, față de propria persoană.
O legendă spune că narcisa a înflorit pentru prima dată în Grădina Ghetsemani din Ierusalim, la învierea lui Iisus Hristos.
Narcisele ar fi înflorit și la ultima cină luată de Iisus cu apostolii săi, de aceea, în multe țări din Europa, narcisa simboliza renașterea și învierea, fiind considerate flori pascale cu simbolistică religioasă nelipsite din casele și curțile oamenilor în perioada de Paște.
O zi frumoasa tuturor, în parfum de narcise ! ❤️