06/11/2019
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2391258247666671&id=100003475586034
Continuăm prezentarea expozanților cu Valentina Andrei, care ne spune astăzi povestea ei.
"Numele meu este Valentina Andrei, dar uneori mi se mai spune Lavand' Elle.
Lavand' Elle este o poveste ca și a naturii, din care mă trag. Este povestea mea despre cădere și ridicare, despre experiență și cunoaștere, despre înțelegere și acceptare, o poveste pe care eu, născuta de ziua Pământului, o scriu zi de zi, din vara lui 2014, cu plante întregi, tăiate, crude sau uscate, ramuri, mușchi, ghinde, conuri, frunze și flori.
Am scris primul rând din această poveste, plantând cu mâna mea o cultură mică de lavandă pe 1000 mp de deal în Apahida, județul Cluj. Mai beam un pahar - două cu apă, mă mai târam pe fund, mă țineam de șale și îmi scoteam pământul de sub unghii, gândindu-mă semiîngrozită și totuși fascinată, ce s-a ales de atâta amar de școală… “Oare pentru asta am învățat eu atâția ani, să ajung să zgârm în pământ cu degetele!?“ Difuz, de peste dealul meu din Apahida, îmi apărea un răspuns nuanțat în mov, dar nu reușeam să mi-l însușesc. Prima plantă cu floare am remarcat-o la exact o lună de la plantare, într-o noapte, când, venită de la București, am inspectat cultura cu lanterna. Era în partea de sus a culturii, unde nu mă mai așteptam să o vad după ce inspectasem o mie și ceva de plante. Lumea mea s-a zdruncinat serios și am realizat că nuanța de mov urma să devină culoarea de bază a bucății mele de 1000 mp. Faptul că a fost necesar să îndepărtez primii boboci florali, pentru o dezvoltare bună a tufei a fost momentul în care mi-am făcut primul produs din lavandă: sirop din flori de lavandă. A ieșit un sirop cu o aromă complet diferită decât ceea ce intră în obișnuințele mele, dar, îmi plăcea. Drumul de la idee la finalitate avea primul rezultat. Au urmat apoi primele mici buchețele cu lavandă, pe care le-am oferit la recepția de ziua Franței, primele coronițe cu lavandă, primele combinații de lavandă și alte plante și texturi și, tot așa... Și mi-a plăcut! Am scris în povestea mea și eșecuri, primul fiind acela că nu am apreciat corect cantitatea de flori necesară pentru coronițele a 35 de copii.
Am mai scris, de asemenea, o pagină foarte dragă mie, pagina atelierelor cu copii : am împletit coronițe cu flori și frunze din bogăția anotimpurilor, am presat petale și frunze uscate cu hârtie reciclată și am observat la microscop flori, frunze și mușchi.
Și acestea toate, de-a lungul timpului, le-am simțit ca pe un demers de cunoaștere, lucrul mâinilor mele l-am simțit ca fiind felul meu de a-mi manifesta libertatea, iar calitatea muncii mele am văzut-o ca pe o modalitate de a da înapoi din ceea ce eu, la rândul meu, am primit.
Și pentru că « Povestea Florilor merge mai departe… », toate experiențele mele aveau nevoie de o punere în ordine, de o clarificare și, de fapt, de un nivel superior de cunoaștere, ce mai… educație! Da, am recunoscut nevoia de educație floristică! Am ales cursul organizat de Academia AGOP - Design Floral, la recomandarea unui alt florist. Auzisem, citisem și văzusem imagini despre maestrul internațional Nicolae Agop, dar, în realitate, nu prea reușeam să conexez foarte bine aceste 3 secvențe, astfel încât să pot compune întregul, dar știam că doar acolo vreau să urmez cursul. Nu știu să spun de ce. După 4 zile de noțiuni de coloristică, compoziție și principii de design floral… pot să spun cu mâna pe inimă câ am rămas cu fraza de Bun Venit spusă cu foarte multă căldura în dulcele grai moldovenesc de Mastrul Agop, lipită de frunte: “tot ce știați pânâ acum, uitați!“ și am mai simțit ceva: am resimțit ca la școala de demult, sentimentul de învățăcel. Nu știu dacă mă crede cineva, dar așa îmi doream să se și întâmple, pentru că scopul meu acolo exact acesta era, dar….când a spus-o, am realizat că schimabarea pe care am cerut-o începea să se întâmple. Și, din acel moment tot ce gândisem, încercasem și făcusem, devenisera o altă micuță cărămida pe care în continuare…voi construi.
Și pentru că îmi place maxim ce mi se întâmplă, continui să scriu «Povestea Florilor», în cadrul evenimentului A Winter Tale Expo, eveniment care are în centru floriștii și florile lor în prag de iarnă, organizat de Academia Agop în serele Reginei Maria din cadrul Palatului Mogoșoaia.
Cu mulțumiri Echipei Agop … «Povestea Florilor merge mai departe…7- 8 -9 noiembrie … A Winter Tale Expo"