Centrul de Creație Maidan

Centrul de Creație Maidan Maidanul înseamnă teatru, storytelling, stand-up, impro-show, cursuri de dezvoltare prin teatru, dar și alte manifestări performative.
(12)

La MAIDAN foaierul e acum atelier de tâmplărie, în curte se repetă, în sală se probează lumini, prin băi sunt cuie-căni-...
28/10/2024

La MAIDAN foaierul e acum atelier de tâmplărie, în curte se repetă, în sală se probează lumini, prin băi sunt cuie-căni-pensule-culori, totul pentru binele viitorului nostru spectacol, Covorul lui Freud. Curând venim și cu detalii, dar deocamdată vă arătăm afișul făcut de Victor Sindean ❤️

Zi de sâmbătă. Un pic de soare, somn în plus, iar dacă e gata și cafeaua, atunci e momentul perfect de citit 3 întâmplăr...
26/10/2024

Zi de sâmbătă. Un pic de soare, somn în plus, iar dacă e gata și cafeaua, atunci e momentul perfect de citit 3 întâmplări comice de pe la nunți 💛 Spectacolul inspirat din povestirile voastre va avea avanpremiera în 2 noiembrie, la ora 19.00, iar bilete pot fi achiziționate de aici: https://eventbook.ro/theater/bilete-nunta-aurorei

🟡„Între lăutari și pește”
de Vlad PASENCU

Ștefan se ascunsese într-un colț mai retras al salonului de nunți, lângă bucătărie, ca să-și repete pașii pentru dansul mirilor. În timp ce număra în gând "șase-șapte-opt", străduindu-se să nu-și înnoade picioarele între ele, simți o mână fermă înșfăcându-l de umăr. Era doamna Elisabeta, soacra lui, înzorzonată ca un brad de Crăciun într-o rochie aurie, care se mula pe corpul său elefantin ca ambalajul unui parizer.
– Ștefan, nu vreau să te îngrijorezi, zise Elisabeta. Am o veste proastă.
– Ce s-a întâmplat?
– A murit Viorel.
– Când? Acum?
"Bineînțeles că acum, tâmpitule", își răspunse singur. Cu doar o oră mai devreme, socrul său se învârtea printre mese, sporovăind cu rudele venite din provincie.
– I s-a făcut rău și l-am dus într-o cămăruță, să se mai liniștească. I-am zis să se descheie la cămașă, i-am dat și o pastilă de inimă, că aveam prin geantă, numa' că la un moment dat n-a mai vrut să respire.
– Cum adică "n-a mai vrut"?
– Io cred că i-a făcut în ciudă fetei noastre, să-i strice nunta, fin'că te-a luat pe tine de soț. Știi că Viorel n-a fost niciodată de-acord cu voi doi.
Știa. În mintea socrului său, Ștefan ocupase mereu ultimul loc în opțiunile conjugale ale Mariei, după "ăla care-a ajuns arhitect" și "chirurgul de la Fundeni". Porni spre sală, dar soacra îi bară calea.
– Un'te duci?
– La Maria...
– Maria nu știe. O să afle decât după ce se termină nunta. E ziua la care-a visat de când era mică, n-o s-o deranjez doar fiindc-a murit ta-su.
– Dar îl iubea mult...
– Tocmai d-aia. N-avem timp de bocit. Vino!
Ginerele o urmă până în fața unei debarale. Acolo femeia bătu de trei ori în ușă, iar din interior îi deschise Paul, vărul Mariei. Două pete de transpirație i se întindeau pe cămașă, la subraț. Acestă dădu raportul:
– A vrut o doamnă de la curățenie să intre, da' n-am lăsat-o.
– Foarte bine.
– M-a amenințat că o să vină cu șefu' de sală.
– Foarte rău.
Pe un taburet, într-o poziție nefirească, zăcea trupul lui Viorel. Ștefan avu pornirea de a-i pune mâna la carotidă pentru a-i lua pulsul, dar nedorind să fie implicat și mai mult, se mulțumi să întrebe:
– N-ați chemat salvarea când ați văzut că nu respiră?
– Salvarea, pufni femeia. Ce să facă salvarea? Să-l ducă la spital? La spital lumea merge ca să moară.
Ștefan era prea ostenit ca să o mai contrazică. În mintea lui, noțiunile "medico-legal, anchetă, complicitate, închisoare" se învârteau ca un scrânciob judiciar.
– Pentru ce m-ați chemat?
Paul preluă inițiativa:
– Nu putem să-l ținem acilea. E vară, nea' Viorel o să se-mpută.
– Și-o să apară și șefu' de sală. Trebe' băgat într-un frigider, adăugă soacra.
– Frigiderele sunt tocmai lângă bucătărie. Cum îl mutăm în partea cealaltă fără să ne vadă nimeni?
– Îl acoperim cu ceva. Niște fețe de masă, niște flori.
– E greu, obiectă Ștefan. Câte kile are? O sută?
– Nouăș'opt, răspunse soacra.
– N-o să putem să-l cărăm.
– Am putea să-l tăiem în bucăți, sugeră Paul. Vorbim cu băieții de afară, care se ocupă de porcii la proțap, ați văzut ce macete au.
– Vrei să-ți tranșezi unchiul aici, în debara?
– Ai dreptate, o să se facă murdărie.
– Planul ăsta e nebunie curată! izbucni ginerele.
– Măi băiete, îl prinse Elisabeta de guler, e ziua specială a fetiței mele și n-o să i-o strice nimeni, ai înțeles? Nici tu, nici Viorel.
– Așa e, vere, te-am chemat să ne ajuți, nu să fii negativist. Știu, o să-l ducem cu un cărucior din ăla pentru navetele de bere!
Ștefan oftă, resemnat:
– Când vreți să-l mutăm?
– Între lăutari și pește, răspunse Paul, devenit brusc expert în logistică funerară. Atunci lumea iese afară, la aer curat, după ce-a jucat la horă, iar chelnerii-s ocupați s-aducă mâncarea.
Ștefan fu trimis să facă rost de cărucior. Când se întoarse, îl găsi pe Viorel dezbrăcat de haine. Elisabeta înfășură hoitul în niște fețe de masă, făcându-l să arate ca o mumie. Paul lipi totul cu niște bandă adezivă șterpelită de la DJ, apoi îl așezară pe platformă. Ca prin minune, reușiră să traverseze coridorul care ducea către bucătărie fără să fie văzuți. În timp ce îndesau cadavrul în prima combină frigorifică pe care o găsiră, un chelner aflat în trecere se opri consternat. Înainte să deschidă gura, Elisabeta interveni:
– E-o surpriză pentru mireasă, nu-ți băga tu nasu'. Băiete, dă-i niște bani să-și țină gura.
Ștefan îi vârî în mână o hârtie de 100 de lei, iar ospătarul își văzu de drum. După ce terminară totul, ginerele se refugie la baie și se spălă pe mâini și pe față. Când ajunse înapoi în salon, Maria îl trase de braț și șuieră mânioasă:
– Unde naiba ai fost? Dansul trebuia să înceapă acum jumătate de oră.
Mireasa făcu un semn. Luminile se stinseră și valsul începu. Ștefan apucă să facă doi pași stângaci, apoi un trosnet infernal se auzi din spate. Muzica se opri cu un pocnet, ca și cm cablul fusese luat în picioare și smuls din pupitrul DJ-ului. Toată lumea întoarse privirile către marginea ringului. Viorel, în chiloți, cu fața albă și cu promoroacă în sprâncene, apăruse lângă miri:
– Băi, cretinilor, cine m-a băgat în frigider?

🟡 Fără titlu
de Dudu SILAGHI

Aveam 16-17 ani, sora mea 17-18, nu mai știu exact (era undeva acum 25 de ani). Părintii mei au fost invitați la o nuntă unde trebuia să fie nași. Sora mea, domnișoară de onoare. Și eu… nimic.
Nunta era la țară. Noi am crescut la oraș. Mai rușinoși, mai introvertiți, mai cu gusturi la mâncare mai speciale (eu nu mănânc ca are o musculiță etc).
Bine. Nu imi plăceau nunțile în general și, de asemenea, nu îmi plăcea la țară deloc pentru că eu eram „un delicat”, iar ăia aveau buda în curte, mirosea dubios lingura etc.
Pornim spre nuntă, iar la intrare în sat ne opresc. „Păi nu, că nașii și domnișoara de onoare trebuie să poarte sorț când intră în sat”. Eu mor de râs și încep să fac mișto de soră-mea care avea rochie de seară de nuntă etc. Și râd și râd și râd până când apare al meu: „Păi eu nu sunt nimic! Nu există, și tu ai șorț”. Șorțul era mare, alb, cu motive populare, ieșeai în evidență clar să porți așa ceva peste costum. Evident ca a fost un deliciu pentru soră-mea.
Intrăm în sat și pornim „cu alaiul” spre casa miresei. Ai mei cu părinții, soră-mea, cu mirele. Și eu. Singur și rușinat, prin noroi, cu șorț. Singur prin mulțime. Deja știam că va fi seara lungă. Nimeni nu vorbea cu mine.
Strigare la casa miresei, bla bla, cântat, cerut artistic, negociat cu socru, ea acceptă și pornim spre nuntă.
Ajungem acolo, o sală modestă, dar în capul mesei, locurile noastre. Dar eu, mai timid, mai cu șorț, cu loc la „pupitru”. Bine.
Când începe treaba, desigur că mulți doreau să danseze cu soră-mea care nu avea însoțitor. Ea „nu, nu, nuuuuuu”, eu constant făceam semne discrete băieților „hai mă, dansează cu ea că e singură” - un fel de payback pt șorț. Delicios pentru mine. S-a ajuns la declarații de iubire în mici conversații cu ea, private, pe care mi le povestea și eu muream de râs. Erau cu atât mai amuzante cu cât veneau de la toți care o abordau.
Vine partea cu banii. Eu nu știam că e cu strigare sau ce e aia, de fapt.
Fiecare avea un plic, iar ai mei mi-au dat și mie unul. Aveam parcă 400.000 vechi în el. Eu fumam pe ascuns atunci, ca orice licean, și nu aveam bani în general că așa erau părinții pe atunci: „La ce-ți trebuie? Nu ai mâncare acasă?”
Și ce mă gândesc? Păi oricum e plic închis, iau 150.000 să am de țigări și las restul. Zis și făcut. Scot niște bani, închid plicul și îl ling să fie sigilat și îl pun în coșul unui om care a venit să le adune. Lasă coșul pe masa noastră, că mna, erau nașii acolo.
La care începe starostele să ia câte un plic: „din partea lui xyz 100.000!”, aplaudă lumea. Eu m-am făcut alb pentru că ai mei erau în stare să oprească nunta dacă ar fi văzut că din partea noastră e mai puțin decât mi-au dat și, probabil, să mă expună că „am furat”, cu palme etc. Mă rog, în capul meu urma spânzurătoarea. Din acel moment a început o cursă ca la examen când trebuie să scoți fițuica. Caut plicul meu în coș, îl scot, desigilez, pun banii înapoi, sigilez. Noroc că nu au văzut ai mei, am reușit într-un final. Am avut nevoie de o băutură după aceea...
Vine un moment în care vreau să merg la baie. Eu, un delicat. Nunta era deja în toi. Eu nu beam că mna, erau ai mei acolo etc, dar m-am umplut de suc că era plictisitor. Întreb, păi unde e baia? „Cum unde, afară, unde vrei tu”. La faza asta evident că amân momentul cât pot. Eu nu fac în tufiș. Dar ajung să nu mai pot amâna. Ies afară, beznă totală. Nici măcar lună nu era. Mocirlă peste tot și nu vedeai unde calci. Caut loc, nimic, și dacă mergeam prea departe, nu vedeam nimic. Nu erau telefoane mobile cu lanternă. Merg eu ușor „mai încolo”, dar tot pe drumul principal eram, să văd ceva de la lumina aprinsă din sală. Cum încep să fac, evident că vine o trupă de 5 fete care plecau acasă direct în direcția mea. Evident că m-am rușinat si nu știam ce să fac, dar trebuia să fac NEAPARAT! Nu puteam să mă opresc, iar fetele tot veneau. Și ce mă gândesc eu că ar fi o idee bună… „păi oricum nu știu ele ce fac si e bezna”, și îmi pun mâinile în șold, mă uit pe cer și fac pași agale uitându-mă la cer ca și cm cineva ar crede că eu am ieșit la o gură de aer. Umblu așa cu tot afară atârnând și aruncând lichid în toate părțile că eu, vă amintesc, eram cu mâinile în șold. În capul meu era planul perfect, însă când au ajuns la 3 metri de mine, probabil au văzut și au făcut stânga împrejur. Mega rușinat, mă consolam că nu voi mai veni în acest județ, altul.
Ajunsese nuntă de uzură, ora 4 dimineața, numai muzică populară care pentru mine era „bleah-nașpa” pentru că eu ascultam doar hip hop, vezi doamne, pe atunci. Și trăgeam de ai mei să plecăm o dată. Pornim, aștept afară să termine cu pupatul și apare ceterașul șef, mort de beat, și se ceartă pentru bani cu mirele sau socrul, nu mai știu, ăștia încep să se împingă și domnul ceteraș trage o burta peste masa cu tortul, dă tot jos, așa că se încheie seara cm trebuie.

🟡„Sonia”
de Gabriela GABRINOV

Femeia care coborî din mașină îi lăsă pe toți cu gura căscată. Soacra mică își făcu o cruce largă și se uită împrejur, căutând reacții similare în mulțimea adunată în fața bisericii. Își ridică talia pantalonilor care stăteau să-i plesnească în dreptul burții cu o mișcare nervoasă.
– A, hai c-a venit, sări mirele, Silviu, care stătuse până atunci de vorbă cu Dan, cavalerul de onoare, și cu Iosif, nașul, fumând niște iarbă lângă colțul bisericii. E totul gata?
– Bună ziua! Sunt Sonia, masterul dumneavoastră de ceremonii, începu robotul să turuie, dar Silviu i-o tăie cu un rictus de sicitr.
– Știu cine ești, că doar io te-am comandat. Unde-i Irina?
– Conform instrucțiunilor primite, la ora 12:45, domnișoara Irina se află la coafor, aranjându-și voalul pentru a...
– Ai trimis șoferul după ea?
– Desigur! Șoferul a plecat deja s-o aducă pe domnișoara Irina.
– Bun.
Silviu se răsuci pe călcâie și, petrecându-și mâinile peste pieptarul sacoului army, bleumarin, comandat special de maică-sa la Tudor Tailor, le zâmbi nuntașilor.
– Haideți să ne pregătim. Sonia o să vă aranjeze, bine? Așezați-vă unde zice ea.
Un murmur de șoc străbătu mulțimea pestriță. Socrul mare, un bărbat mic de statură, într-un costum de mii de euro, izbi cimentul cu vârful bastonului lucrat cu aplicații din aur. Soacra mare își iți trupșorul dintre două femei și se apropie de Silviu.
– Dragule, ce-i scamatoria asta? îi șopti ea discret, ascunzându-și nasul cu evantaiul și privind în toate părțile. Ai înnebunit de tot? Mai întâi, v-ați ales ce nași ați vrut voi, în loc să-i rugați pe doamna Iulia și pe domnu’ Victor, care-s partenerii de afaceri de ani de zile și v-ar fi dat poate și-o vilă la Snagov, v-am lăsat, n-am zis nimic. N-ați vrut să chemați taraf și-ați băgat orchestră și di-gei d-ăla sau cm îi ziceți voi, v-am lăsat, n-am zis nimic. După-aia v-a cășunat pe restaurantul ăla de prost gust. Deci numai sărăntoaca asta ți-a băgat toate nebuniile în cap, asta-i picătura care umple paharul, cm să ne-aduci păpușa asta vie să ne mâne ca pe oi?
– Mamă, te rog eu să taci, scrâșni Silviu din dinți, însă nu cu foarte multă furie, fiindcă părinții lui plătiseră cam toate cele pentru nuntă. Asta-i ultima fiță, nimeni n-a mai avut așa ceva până acuma. O să scrie despre nunta noastră în ziare.
Sonia, androidul înzestrat cu inteligență artificială, păși țeapănă până în mijlocul mulțimii, răvășitoare în rochia roșie, imitație Jessica Rabbit, și din gura ei robotică ieși o voce fină și suavă:
– O să vă rog să-mi urmați instrucțiunile pentru a vă așeza conform planului stabilit, pregătindu-ne astfel să intrăm în biserica sfântă unde cei doi vor deveni căsătoriți. Să începem.
Gesticula forțat, arătând cu degetul de-o parte și de alta a aleii. Silviu mai trase un fum, uitându-se, din când în când, la ceas, întrebându-se ce dracu’ îi lua atât de mult șoferului s-o aducă pe Irina cu limuzina. Doar planificaseră ziua în cele mai mici detalii, munciseră o grămadă ca să iasă totul bine, economisiseră bani făcând city break-uri în Rhodos în loc să meargă la Mamaia, ca să-și poată comanda și android, și porumbei, și limuzină, să plătească și restaurantul de fițe unde rezervaseră puțin peste o mie de locuri, să-i cumpere Irinei rochie tip sirenă de la Versace și să moară toți dușmanii de ciudă.
– Bun! strigă Sonia, dându-se trei pași înapoi și bătând din palme ca Horia Brenciu la Vocea României. Acum, socrii mari, aici, vă rog. Nașii, unde sunt nașii? Aici, vă rog.
Colega Irinei de la salonul de beauty, îmbrăcată într-o rochie ieftină, vaporoasă, și soțul ei, Iosif, cu dreaduri și ochelari de soare ca niște panouri fotovoltaice, se așezară în centrul procesiunii, apucând lumânările ornate cu flori albastre și fire de argint așa cm țin cavalerii sulițele la turnir. Pe socrii mari, Sonia îi aranjă de-o parte și de alta a nașilor, iar cu asta, ordinea fu stabilită. Erau aranjați astfel încât să intre prima dată invitații, apoi rudele mai apropiate, apoi nașii și socrii, apoi fetițele care trebuiau să arunce petalele din coșulețele împletite, apoi mirele condus de cavalerul de onoare, iar ultima dată, mireasa, care trebuia să străbată cei câțiva pași până la altar ,,exact ca în filmele americane”, cm ceruse Irina.
Îndată sosi limuzina, iar Sonia ordonă să intre toată lumea în biserică, gesticulând ca un polițist care dirijează traficul. Oamenii porniră ca o cireadă de vaci, călcându-se pe picioare, înghiontindu-se și înjurându-se cu zâmbetul pe buze. Melodia ,,Here comes the bride”, cântată la orgă, răsună din boxele montate înăuntru.
Mireasa coborî din limuzină într-o rochie diferită față de ce știa Silviu că-și comandase. Avea chipul acoperit de voal și părul blond prins în coc. Silviu se albi la față.
– Sonia? Unde l-ai trimis pe șofer după Irina?
– Sunt Sonia, maestrul dumneavoastră de ceremonii...
– Adresa coaforului!
– Bulevardul Dacia, numărul 139.
– Tâmpită mai ești! Asta-i adresa salonului unde lucrează Irina. Mi-ai adus altă mireasă.
Fata se apropie cu furie, își smuci voalul de pe ochi și ridică amenințător buchetul de trandafiri albi.
– Cine sunteți? Ce-i asta, o farsă?
Soacra mică, rămasă printre ultimii oameni din curte, își întoarse capul spre ea, se împiedică de pragul bisericii, se împletici, ateriză pe vine și pantalonii i se sfâșiară între fese, lăsând la vedere o pereche de tanga roșii nou-nouți. Ca să aducă noroc.

Foto Victor Sindean
(din spectacolul „Nunta AUROREI”, Centrul de Creație Maidan)

25/10/2024

SÂMBĂTĂ, 2 noiembrie, ora 19.00, AVANPREMIERĂ

Peste 8 zile, la Centrul de Creație Maidan vom organiza o nuntă. Mireasa se numește AURORA, mirele este FELIX. Nu mai sunt multe locuri, iar DARUL, deloc scump, îl puteți lua de aici: https://eventbook.ro/theater/bilete-nunta-aurorei

Distribuție:
Cu: Codruta Bonta, Filip Odangiu, Ingrid Neacșu și Paul Tonca
Regie: Diana Aldea
Dramaturgie: Diana Aldea, Filip Odangiu
Muzician: Paul Tonca
Scenografie: Diana Aldea
Light design: Cătălin Florea

Video: Victor Sindean

*** Proiectul “Nunta AUROREI” este realizat de Centrul de Creație Maidan și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

În urmă cu o lună anunțam câștigătorii concursului de scriere cu tema „POVEȘTI COMICE DE NUNTĂ”. De atunci, am fost într...
19/10/2024

În urmă cu o lună anunțam câștigătorii concursului de scriere cu tema „POVEȘTI COMICE DE NUNTĂ”. De atunci, am fost întrebați de multe ori: „Cum sunt textele? Nu pot fi citite de toată lumea?”

Ba da 💚 Aveți mai jos 3 dintre ele, curând vor mai veni alte 3 💚

Pregătiți-vă cafea/vin/suc și/sau castane/biscuiți/struguri și bucurați-vă de lectură 💚

„Nuntă cu bucluc”
de Gheorghe HODREA „Toghiere”

Într-o duminică, noi copii şedeam cu vecinii pe laviţă, la uliţă. Bace Miculaie, înţeleptul satului, a zis uşurel: - Apăi, nu este ‘mormântare fără râs şi nuntă fără plâns!
Iacă, bunăoară, mi-aduc aminte cm într-un an am fost invitaţi la o nuntă în satul vecin. Uşurel zilile au trecut şi iacătă-ne-ai în ziua nunţii. Vremea era bună. Împreună cu vecinii, la ceasurile douăsprezce fix, ne-am încolonat îndreptându-ne către casa mirelui. Noi mergeam înainte, după noi veneau muierile noastre, fiecare cu o tortă aşezată pe o farfurie din sticlă, cu picior şi înfăşurată în celofan. Noi mergeam înainte nu din mândrie, ci ca să apărăm muierile de te miri ce câini hămesiţi de foame, să nu sară la torte.
La casa mirelui ne-au primit părinţii lui şi muzicanţii. N-am intrat bine în curte că ne-am şi trezit cu câte-o sticlă cu răchie în mâini. Am închinat în cinstea mirilor şi ne-am gâdilat gâturile cu răchia rece, adusă cu siguranţă direct din beci, apoi am mestecat ceva sărăţele şi am stâmpărat cu apă cu bulbuci. Între timp muierile noastre au băgat tortele în beci.
În scurt timp o apărut un o maşină pe nume TV în care a urcat mirele cu familia lui şi cu domnişorii şi domnişoarile de onoare. S-a ivit apoi camionul cu prelată al CAP-ului, în care ne-am suit toţi nuntaşii. Abia la ieşirea din sat nu ştiu care a zbierat peste cântările muzicanţilor: -Măăă! Torteleee! Na, atunci să auziţi sfadă între bărbaţi şi muierile uituce. N-am avut încotro aşa că ne-am întors din drum, că mi-o şi zis vecinul Mitru: - Miculaie! Aci nu-i a bună, mă! Ceva grav are să se-ntâmple!
Până la urmă am sosit în satul vecin, am coborât toţi din camion şi pe jos ne-am deplasat, cu muzicanţii dimpreună, spre casa naşilor. În faţa casei lor era lumea şi ţara, că o şi descântat muierea Mitrului: - Ce şedeţ’ şi vă uitaţ’, ca nişte broscoi umflaţ’! U-iu-iuuu! La casa naşilor, alte sticle cu răchie, alte danţuri vechi. De acolo, încolonaţi frumos, am luat-o uşurel, tot jucând, căre casa miresii. La mireasă acasă, pe grădina nesemănată, ne aştepta şatra (cortul) mîndru împodobită. Lângă ia, o şatră (cort) mai micuţă adăpostea cazanele pentru mâncare. Ce-a urmat? Danţuri cu uiuituri, sticle cu răchie ridicate-n aer, cântări de dăspărţanie, cm ar fi „Ia-ţi miriasă ziua bună...” şi de acolo numai către biserică, la cununie.
După ce au ieşit din biserică pe sub ploaia de bomboane acrişoare şi bani de leu şi de treii lei aruncaţi în sus, mirii cu tot alaiul s-au îndreptat spre şatra primitoare şi mîndru împănată. Na, de-acolo a-nceput chişcomedia deoarece aşe o aglomeraţie s-a făcut la ocuparea locurilor la mese, de mai că nu se mai auzeau muzicanţii de gălăgia nuntaşilor. Ce a urmat? Unele bune, dar şi altele năpraznice. Mezelurile, foarte gustoase! Răchia, bună şi ea. Pâinea, proaspătă... Şi totuşi ceva avea să urmeze.
La un moment dat avea să urmeze supa cu tăiţei. Cum rudele miresii, ce serveau la mese, se mişcau cam greu, a cam durat până au ajuns farfuriile mari, cu supă, la noi. Acu, drept e că am văzut o figură curioasă ce tot îşi băga capul printr-o gaură de la prelată, în şatră, dar nu mi-am dat seama din prima ce urmăreşte. Eh, dar când l-am văzut că râde cu o moacă răutăcioasă, uitîndu-să la cei ce mâncau deja supa, am zis scurt, dar încetişor: - Vecinii mei! Nu vă atingeţi de supă că-i bai! Noroc că m-au ascultat. Cât ai număra la şaizeci de zece ori s-au întâmplat o anume chestie:
- cm săreau dănţuitorii care de care mai sus, numai ce l-am văzut pe unul că tot roşeşte, ca gogoşarul. Din două mişcări şi-a abandonat muieria-n joc şi ţinându-se de burtă a luat-o la picior către ieşire, în hohotele de râs ale mulţimii. Eh, dar nu era dă râs, că după el s-au mai luat doi, apoi trei muieri. Au urmat alte cinci, şase persoane. Toţi părăseau perimetru-n fugă. Când s-a aşternut în şatră un miros dă găinaţ amestecat cu maţe de porc nespălate şi aburi dă răchie, am zis: - Vecini! Părăsiţi perimetru-n graba cea mai mare!
Ce-o urmat, e uşor de înţeles. Pe toţi cei ce-au mâncat supă cu tăiţei i-a tăiat năpraznic la foale. Closetele de pe o rază de o uliţă erau toate ocupate. Lumea fujea cere-ncotro vedea cu ochii. Unii zbierau, alţii gemeau adânc. Mireasa plânjea. Mama miresii, ca să salveze situaţîia, cânta cu muzicanţi. Vecinul Mitru râdea zicând: - Mă! Ceia cântă şi scroafa-i moartă-n coteţ! Acu, noroc că muzicanţi nu apucasăsră să mănînce supă că ar fi fost baiul cât casa.
Cum s-a încheiat toată treaba? Mai apoi, eu cu vecinii mei am intrat în şatră cu tot cu muieri şi am început jocul distrându-ne de minune. A urmat apoi felul doi de mâncare, apoi ne-au adus tortele noastre. Am mâncat, am băut, am cinstit mirii şi spre dimineaţă ne-am cam mai dus către satul nostru, pe jos, că între timp camionul se dusese cu cei ce apucaseră să mănânce supa.
Parcă şi astăzi văd uitătura răutăcioasă a celui care a făcut toată neorânduiala. Zice-se că ar fi fost ceva presupus pretendent al miresi şi ar fi băgat în căldările cu supă ceva de provocat mersul urgent la closet. Dar cm hoţul neprins e om cinstit, musai să avem întotdeauna atenţia mărită, că altfel...

„Pregătiri”
de George Cosmin BORȘ

Domnul Baciu se holbă la firma albastră pe care apăreau, în ordine, trei steluțe, un triunghi care încadra trei păsări, trei porumbei ar fi zis domnul Baciu în altă împrejurare, și textul „O destinație cu gust!”, cu litere aplecate și înflorate. Dedesubt scria „Trei Albatroși”,
Ajunsese unde trebuia, era clar, deși un scaun cu spătar bloca intrarea în local. Din interior răzbătea miros de mâncare gătită. Bărbatul ciocăni în geamul lat, exact în dreptul unei liste care începea cu „nunți” și „înmormântări” și se termina cu „majorate” și „cumetrii”. În scurt timp, își făcu apariția o femeie blondă, cu părul vâlvoi, cam la vreo cincizeci de ani. Vorbea repede. Cuvintele îi ieșeau din gură ca niște gloanțe.
— Gata? Ați ajuns?
— Da, se fâstâci domnul Baciu. Am venit să...
— Bun, păi poftiți înăuntru și luați loc la masă. Da, da, acolo. Iau un carnețel și vin să vă povestesc moartea căprioarei.
Domnul Baciu își scoase pălăria și se așeză stingher la o masă de douăsprezece persoane. Salonul era scufundat în penumbră.
— Vă trec aici tot ce trebuie, da? întrebă retoric patroana, după ce luă și ea loc. Ca să știți, treij’ nouă de lei costă meniul de dulce și-avem, unu la mână, ordef, niște măslinuțe, sălămior, cașcavaluț, de-astea, da? Apoi ciorbă de perișoare, o nebunie, și, felul doi, pilaf. Iar pilaful cere copan și salata de varză, da?
— Cere, dădu din cap domnul Baciu, dar, dacă nu vă supărați, în afară de ciorbă...
— Adică ce? se burzului femeia. Să stau să fac sarmale, să fac ardei umpluți, să toc carne? Exclus. În plus, astea-s hotărâte de preot, nu le-am inventat eu. Sufletul cere abur, da?
— Așa e, fu de acord domnul Baciu, dar...
— Vedeți? Și-n plus, o să-mi aduceți dumneavoastră berea la bax. Ați vorbit la părinte? Când îl îngroapă?
— Cum să-l îngroape?
— Dar ce să-i facă? Doar nu-l trimiteți la crematoriu.
— Dar doamnă, se ridică pe jumătate domnul Baciu, aproape înecându-se, eu vreau să-l însor, nu să-l omor.
— Pe cine, dom’le?
— Pe băiatul meu, cm pe cine?
— Aoleu! O să fiți nun mare? Păi de ce nu spuneți așa?
— Am vrut să vă zic, dar...
Patroana îl privi lung, dezaprobator, după care mototoli bilețelul pe care începuse să scrie.
— Credeam că sunteți cel cu care-am vorbit la telefon mai devreme, de i-a murit unchiul.
— Nu, nu. Eu sunt de la Chirnogeni, Baciu mă numesc.
— Și cm de-ați ajuns la mine?
— O nepoată din sat v-a făcut reclamă frumoasă. A zis că mâncare gustoasă ca la dumneavoastră mai rar.
— Păi, domnu’ Baciu, se schimbă schimbarea, atunci. Bine c-ați zis. Când e fericitul eveniment?
— Pe douăj’ trei. De-asta am și venit, să văd dacă organizați, dacă...
— Organizăm, domnu’, cm să nu organizăm? Vorba aia, orice ospătare, de la botez, la sucombare. Ia spuneți, matale, la ce v-ați gândit? Că la nuntă fiecare-i cu piticii lui.
— Păi, doamnă, am vorbit și eu cu copiii și... stați c-am o listă prin buzunar. Un moment. Ia să vedem... Candi bar, din ăla, faceți?
— Aoleu, mamă, Doamne. Da’ la ce v-o trebui așa ceva io nu-nțeleg. Matale, după ce mănânci acasă, lași oala pe masă?
— Nu, cm s-o las pe masă?
— Dar ce faci cu ea?
— O bag la frigider, normal, zise cu aprindere domnul Baciu, umezindu-și buzele.
— Da’ candi bar-ul îl lăsați la căldură, da? Io în partea asta am aer condiționat, dar candi bar-ul îl pun în hol, că n-am în altă parte unde. Și pe canicula asta ce credeți c-ajung prăjiturile? Borhot, da? Io vă zic din start, n-am decât patru veceuri. Dacă vreți coadă la ele, să se calce doamnele pe rochii, atunci luați candi bar.
Domnul Baciu oftă prelung și se scărpină în creștet.
— Să renunțăm, atunci?
— Io nu zic nimic, faceți cm credeți, dar decât fonfleuri din astea, mergeți, dom’le, pe clasic. Un ordef bun, un salam bun, o sarma gustoasă, o friptură de porc cu piureu să te lingi pe dește.
— Dar ziceați că nu faceți sarmale.
— Pentru nuntă fac ce vrea sufletul matale. Deși vă zic: lumea nu vine la nuntă să mănânce...
— Vine să se bucure pentru miri, așa-i, o întrerupse domnul Baciu.
— Pe naiba! Lumea vine să bea, domnu’. Să se pună-n cap. De-asta mă seacă pe mine fătucile care visează la nunta perfectă. Cine se mai uită la înregistrarea nunții? Nici dracul. Dacă-mi tremură țurloaiele, mă mai uit eu să văd cm eram tânără și proastă? Mă rog! Ornamente punem?
— A vorbit nora c-o firmă să vină să umfle niște baloane, dar mi s-a părut mult. O mie de lei.
— Vă dau banii afară din casă? Mamă, Doamne. O mie de lei? De ce nu le dai la copii banii ăia, mai bine, și s-aduci vreo două babe. Știți cm suflă alea-n baloane? Le ies plămânii, nu alta.
— Dacă-i așa, avem pompe de bicicletă, dar am zis să fim și noi moderni, în rând cu lumea.
— Lasă, domnu’ Baciu, că firmele astea numai după jecmănit sunt. Nu poți să te mai piși, iertați-mă, dacă nu se-asigură o firmă că țintești cm trebuie-n vas. Și-ncă ceva. Să n-aud de fructe, banane, portocale. Crezi că-ți decojește vreo fătucă matale banana la nuntă? Se-nnegresc și le dai pe toate la porci.
— Păi tocmai c-aveam pe listă.
— Vezi? Știam. Aveți noroc c-ați venit la mine. Batem palma, domnu’ Baciu?
— Batem, doamnă!
— Bun! O să vezi matale ce frumos o să iasă. O să te-nchini cu mâinile amândouă.

„Spovedania”
de Bogdan Mihai BATI

- Îţi zic eu că n-o să ne logodească.
Eram în drum spre biserică, să ne spovedim în vederea căsătoriei. Luciana provenea dintr-o familie credincioasă, membri activi ai congregaţiei, iar eu eram văzut pe acolo doar când se dădea păine cu vin.
- Nu-ţi cădeau picioarele dacă veneai în ultimele săptămâni la slujba.
- O să fie bine, am făcut eu o încercare timidă de a o linişti.
Adevărul e clar. Nu eram umblat la biserică. Am cochetat în trecut cu această activitate, dar am renunţat uşor. Ori nu ştiam cm să o fac, ori era o înşelătorie de proporţii. Nu aveam încă o părere formată, dar era suficient pentru a mă ţine departe.
Am ajuns. Am intrat. Am stat la un pas în urma Lucianei, copiindu-i gesturile.
- Intru la spovedanie. Citeşti asta, a zis ea, înmânându-mi o cărţulie plină de imagini.
Taina spovedaniei.
- Ştiu la ce te gândeşti. Te rog să fii serios.
- Bine. Haide că o citesc, am mai zis eu, având totuşi îndoieli vizavi de potenţialul Lucianei de a-mi citi gândurile.
Timpul a trecut greu până la întoarcerea ei. 15 minute.
- E rândul tău.
Toată indiferenţa de până atunci mi-a dispărut. Chiar îmi doream să mă căsătoresc cu fiinţa asta, iar toate acţiunile mele de până acum au transmis exact contrariul.
- Mărturisirea păcatelor este necesară, fiule, aşa cm este necesară şi spălarea trupului sau curăţenia casei, spuse preotul, invitându-mă să îngenunchez în faţa sa. Cât timp a trecut de la ultima spovedanie?
- Am aproape 30 de ani, aşa că au trecut aproape 30 de ani.
- De ce e prima oară când te spovedeşti?
- Nu ştiu. Nu am un răspuns clar. Cred că n-am considerat niciodată că e important să o fac.
- Domnul şi doamna Petru vin săptămânal la slujba. Sunt piloni ai comunităţii, iar Luciana le calcă pe urme. Fiule, tu de ce nu poţi veni măcar duminica la slujba?
- Merg la fotbal cu prietenii.
- Duminica?
- Da.
- De la 10 dimineata?
- Începem de la 9 şi jucăm cât ne ţin picioarele. De obicei terminam pe la 12.
- Dar n-ati putut găsi altă zi?
- Lucrăm cu toţii de luni până vineri, unii chiar şi sâmbăta. Am încercat să găsim o alta zi, dar nu am reuşit.
- Şi cm faci tu, fiule, când dai de un necaz? Cum faci când ai nevoie de ajutor? Unde te rogi, fiule, dacă nu vii la biserică?
- Păi, în primul rând, muncesc să-mi rezolv problema...
- Dar dacă nu reuşeşti, la cine te întorci pentru ajutor?
- La familie şi prieteni.
- De ce nu te rogi la Dumnezeu?
- Pentru că am observat că de la familie şi prieteni primeşti un răspuns. Le spui ce ai nevoie şi ei îţi spun dacă te pot ajuta. Dacă m-aş ruga la Dumnezeu nu ştiu dacă m-ar ajuta sau nu, pentru că nu-mi vorbeşte.
- Domnul le vorbeşte doar celor vrednici, dar de ascultat îi ascultă pe toţi.
- Asta mi-e problema mie. Când am nevoie de ajutor vreau un răspuns. Vreau să ştiu dacă voi fi ajutat sau nu. Prietenii şi familia îmi oferă acest răspuns. Cu ei pot avea un dialog.
- Să ştii că părinţii viitoarei tale soţii vin şi la vecernie. Luciana vine din ce în ce mai rar la vecernie. Asta e influenţa pe care o vei avea asupra ei?
- Eu respect credinţa ei. Mă vede cât de mult lucrez, uneori până tarziu în noapte, aşa că vine să mă ajute cu treburile casnice. Ştiţi, încerc să strâng bani pentru nuntă şi mi-am luat de lucru şi pe lângă serviciu.
- Ai păcătuit fiule?
- Bineînţeles.
- Care-ţi sunt păcatele fiule?
- Nu ştiu exact care sunt păcatele, dar sunt sigur că am bifat o bună parte din ele în ultimii aproape 30 de ani.
- Spune Tatăl Nostru de 3 ori şi-ţi vor fi iertate păcatele. Ştii Tatăl Nostru?
- Nu.
- Repetă după mine.
Şi am repetat. Pe când credeam că am scăpat, preotul a ţinut să aducă nişte lămuriri.
- Fiule, ce se întâmplă aici, la biserică, nu este joacă de copii şi nu este nici închipuire.
Veneraţi un om din cer.
- Aici sunt lucruri serioase.
Cereţi bani de la oameni făcând promisiuni false.
- Aici lucrează oameni iubitori de oameni.
Adu-ţi aminte războaiele purtate de biserică.
– Ăsta nu ne cunună, a zis Luciana după ce i-am povestit cm a fost.
Despre nuntă ce să mai zic? În dimineaţa nunţii am scos în stradă un semn de circulaţie cu care dormeam în pat, am făcut un duş şi am început să mă îmbrac. Sau întâlnit, cunoscut şi pupat neamurile noastre. Primarul ne-a pus la semnat, iar apoi multe flori s-au dat. Preotul frumos a vorbit, corul versuri angelice a glăsuit, iar Luciana s-a relaxat. Frumoasă şi graţioasă, parcă păşea pe norişori roz.
Marşul nupţial s-a auzit şi am păşit, ca o familie, la braţ. Când am ajuns la masă, s-a întors către mine speriată:
– Dacă nu ne-ajung banii?

🩵🩵🩵🩵🩵

Foto Victor Sindean
(din spectacolul „Nunta AUROREI”, Centrul de Creație Maidan)

Address

Strada Eroilor 16
Cluj-Napoca

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Centrul de Creație Maidan posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Centrul de Creație Maidan:

Videos

Share

Centru de creație

Maidan este un proiect interdisciplinar care își propune să facă legătura între artiști (actori, muzicieni, dansatori, plasticieni etc.) și public într-un spaţiu multifuncţional special proiectat pentru activităţi culturale interactive.

Ne dorim ca acest spațiu să devină și un incubator de creație artistică menit să ofere, pe termen scurt și mediu, o platformă de exprimare și de afirmare profesională și pentru studenții facultăților cu profil artistic.

Arte performative:


  • spectacole cu și pentru adulți (spectacole de teatru dramatic, deviced theatre, teatru social, teatru forum, teatru de improvizație, stand-up, teatru-dans etc.);
  • Nearby event planning services


    Other Performance & Event Venues in Cluj-Napoca

    Show All