01/10/2023
Dalia 💛
Ușor, ușor, ne apropiem de finalul sezonului de Dalii. În săptămânile care vin, urmează să fie etichetate, tăiate, lăsate în pământ aproximativ o săptămână și un pic să intre în repaus vegetativ și, într-un final, scoase din pământ.
După ce sunt săpate, ele vor fi spălate și voi începe divizarea lor. Cea mai faina parte, atunci când crești Dalii, este că tuberculii lor se înmulțesc în pământ pe perioada verii (exact ca un cartof), iar toamna, când sunt săpate vei avea poate 3-4 plante în plus de plantat vara următoare (dar depinde de soi, de cm rezistă peste iarnă, etc)
Divizarea nu este obligatorie, dar e recomandată, fiindcă ele se înmulțesc destul de mult și un număr mai mare de tuberculi nu înseamnă neapărat și un număr mai mare de flori. Dacă nu sunt divizate, cu timpul ele vor produce tot mai multe frunze și tot mai puține flori.
În plus, stocarea lor peste iarna este mai ușoară în acest mod, se reduce cu mult volumul plantei și e mai ușor să eviți ca tuberculii să putrezească peste iarnă (dar asta e altă postare).
Într-un final, e strict o preferință personală atunci când vine vorba de divizarea&stocarea daliilor, fiecare face cm îi este mai comfortabil, mai ușor și cm știe fiecare că rezistă peste iarnă, având în vedere condițiile și temperatura fiecăruia de stocare.
După mult research, am hotărât să încerc să le divizez în toamnă, imediat după ce le-am scos din pământ, fiindcă ochii lor sunt mai vizibili atunci datorită umezelii. Ce nu e posibil de divizat acum în toamnă va rămâne pentru la primăvară.
Bineînțeles, dacă aveți un număr mai redus de dalii, probabil e mai ușor să aveți grijă de ele, dar eu am peste 50 de tuberculi pe care va trebui să îi depozitez undeva 😅
Concluzia: vedem ce iese 🙈