Stadionul vechi
Stadionul Ion Oblemenco a fost un stadion din Craiova, cunoscut până în anul 1996 sub numele Stadionul Central. Stadionul a fost construit pentru a înlocui vechiul stadion Tineretului și a fost inaugurat la 29 octombrie 1967, cu ocazia unui meci dintre echipele de tineret ale României și Poloniei.
În 1991 a fost construită instalația de nocturnă (nefuncțională până în 2002), în 20
02 băncile de lemn au fost înlocuite cu scaune din plastic, iar în 2008 a intrat în reparații, pentru refacerea pistei de atletism. Deține recordul de spectatori la un antrenament al echipei naționale (15.000), în 2003.
În decembrie 2014, stadionul a fost închis după meciul CS U Craiova - Steaua București (0-1), iar la începutul anului 2015 stadionul a intrat în proces de demolare, și în locul său va fi construită o arenă sportivă modernă cu o capacitate de 30.000 de locuri. Stadionul nou
Noul Oblemenco va avea o capacitate de 30.854 de locuri, 624 de locuri pentru presă şi 222 de locuri pentru persoanele cu dizabilităţi. Suprafaţa terenului va fi de 76.971 mp, suprafaţa construită la sol 21.720, 7 mp, suprafaţa desfăşurată este de 41.000 mp, suprafaţa desfăşurată a gradenelor de 21.400 mp, regimul de înălţime de p+4, înălţimea maximă fiind de 60 de metri. Terenul de joc este prevăzut cu gazon natural cu sistem de încălzire a gazonului pe timp de iarnă, sistem de drenaj subteran, sistem automat de irigare, sistem de fotosinteză artificială, mobilier sportiv demontabil specific pentru meciuri de fotbal şi rugby, 4 tuneluri de acces pe teren de 6 metri lăţime, câte unu pe fiecare corp al stadionului. Gradenele sunt făcute din beton armat şi sunt concepute în aşa fel încât din orice loc din stadion să existe vizibilitate perfectă a terenului de joc. Tribunele vor fi foarte aprope de suprafaţa de joc. Acoperişul asigură protejarea spectatorilor din tribune de ploaie, soare şi ninsoare. Oul lui Brâncuşi a stat la baza proiectului. Acoperişul este realizat din tablă tocită la exterior cu miez onoabsorbant şi termoizolant, tablă perforată la interior şi este susţinut de o structură din plăci metalice. Zonele transparente din înveliş sunt din sticlă acrilică şi policarbonat. Sub tribune sunt vestiare pentru sportivi, grupuri sanitare de prim ajutor, spaţii pentru presă, zonă de cazare sportivă cu 40 de camere şi facilităţi de recuperare pentru sportivi, spaţiu pentru organizare de evenimente şi spaţiu pentru administraţie, pază şi intervenţie. Complexul sportiv include de asemenea în incinta sa şi parcări şi zone verzi. Sunt 1123 de parcări pentru autoturisme, 74 de locuri pentru autocare şi heliport pentru aterizarea elicopterelor.