Centrul Judetean de Cultura Prahova “Acad. Eugen Simion”

Centrul Judetean de Cultura Prahova “Acad. Eugen Simion” Instituţie axată pe formarea şi educarea tinerilor şi adulţilor, precum şi pe promovarea culturii prahovene. Ce facem?

Suntem o instituţie publică, de cultură şi învăţământ, ce oferă cursuri de formare şi educare atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, toate făcându-se cu un puternic simţ al răspunderii şi calităţii. Ne-am reinventat în anul 2008, dar avem o vechime şi o experienţă ce se întind pe o perioadă de aproape jumătate de veac. Formăm şi șlefuim deprinderile artistice ale cursanţilor noştri (muzicale, li

terare, coregrafice, fotografice, actoriceşti ş.a.m.d.). Pe scurt:

Ne ocupăm de formarea, educarea şi instruirea pe parcursul întregii vieţi, începând cu cei mici, continuând cu adulţi şi ajungând până la cei mai în vârstă.

Şi nu doar atât...

În plus, sprijinim activităţile culturale de orice tip organizate de diverse instituţii, asociaţii, centre şi așezăminte culturale, precum şi cele ale persoanelor cu preocupări etnologice şi etnografice, creative şi interpretative în plan artistic. Astfel suntem puternic implicaţi şi în organizarea şi supervizarea unei multitudini de forme de cultură aplicată precum: spectacole, expoziţii, festivaluri şi concursuri, tabere de creaţie, publicaţii, prelegeri, sesiuni de comunicări, evenimente cultural-câmpeneşti şi altele.

15/01/2025

În această zi de sărbătoare, 175 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu, vă oferim un cadou muzical, pregătit de elevii Școlii Populare de Arte Ploiești, clasa externă Maneciu, profesor Alexandrina Cătălina Chițimia-Țigău !

Astăzi, 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, Centrul Județean de Cultură Prahova „Acad. Eugen Simion” a luat parte l...
15/01/2025

Astăzi, 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, Centrul Județean de Cultură Prahova „Acad. Eugen Simion” a luat parte la ceremonia solemnă de omagiere a poetului național Mihai Eminescu, marcând momentul împlinirii a 175 de ani de la naștere prin depunerea de flori la bustul poetului nepereche.

Acest gest simbolic onorează memoria poetului și subliniază rolul său fundamental în definirea patrimoniului cultural românesc.

În această zi de profundă însemnătate, celebrăm cultura națională și moștenirea literară a celui care a dat glas idealurilor și sensibilității sufletului românesc.

În același timp, la sediul nostru am inaugurat expoziția de pictură „Bucuria iernii – întoarcere la copilărie”, realizată de clasa Prof. Ana-Maria Zota, aducând în prim-plan frumusețea și inocența copilăriei redate prin artă.

ZIUA CULTURII NAȚIONALE2025 - ANUL EMINESCUEvenimentul organizat ieri, 14 ianuarie 2025, la Centrul Dramatic Mythos, în ...
15/01/2025

ZIUA CULTURII NAȚIONALE

2025 - ANUL EMINESCU

Evenimentul organizat ieri, 14 ianuarie 2025, la Centrul Dramatic Mythos, în cadrul Proiectului LITERARIA – ÎNTÂLNIRILE EDITORIALE MYTHOS, a reunit invitați de onoare și un public tânăr, interesat de valorile culturale și personalitățile emblematice ale României.
În alocuțiunea din deschiderea evenimentului, colega noastră Emilia Vasile, coordonatorul proiectului, a prezentat programul, adăugând detalii semnificative legate de fiecare moment, precizând cât de importantă este lectura, ca activitate educațională.

Invitații noștri, domnul Dragoș Grigorescu, lector univ. dr. în cadrul Departamentului Științele Educației, Facultatea de Litere și Științe, Univ. UPG Ploiești și domnul prof. Mihai Vasile, regizor al Centrului Dramatic Mythos, Cetățean de onoare al orașului Ploiești, au adus un omagiu poetului Mihai Eminescu, amintind că pe 15 ianuarie se împlinesc 175 de ani de la naștere, menționând importanța în viața culturală a României și a altor mari valori ale culturii și artei. Au rememorat apoi momente din istoricul Editurii Mythos, ca membri fondatori ai acesteia în anul 2015, cu prezentarea volumului FOC CĂZUT DIN STELE (redactor Mihaela Gaftoi) și a poetului-țăran GHEORGHE ENE, volum editat cu zece ani în urmă când poetul ar fi împlinit 100 de ani, apărut sub îngrijirea domnului Mihai Vasile, cu o prefață de Dragoș Grigorescu.

În finalul colocviului invitații noștri au revenit la importanța lecturii în educație, activitate care dezvoltă imaginarul, care dezvoltă calități umane și ne ajută să explorăm orizonturi și să ne punem întrebări existențiale.
Domnul Mihai Vasile a susținut un scurt recital din creația poetului-țăran Gheorghe Ene, recital prefațat către Suzana Marin, actriță a Centrului Dramatic Mythos, care a lecturat textul introductiv al cărții.

În încheierea evenimentului managerul instituției, domnul Claudiu Dosaru, a acordat Diplome de Excelență invitaților, ca membri fondatori ai Editurii Mythos, cu ocazia aniversării a 10 ani de la înființare, în semn de prețuire pentru deosebita contribuție adusă la păstrarea și promovarea valorilor culturale, pentru profesionalism și înaltă ținută editorială.

Centrul Județean de Cultură Prahova „Acad. Eugen Simion” și Școala Populară de Arte vă invită să pășiți într-o lume plin...
14/01/2025

Centrul Județean de Cultură Prahova „Acad. Eugen Simion” și Școala Populară de Arte vă invită să pășiți într-o lume plină de culoare și emoție în cadrul expoziției de pictură „Bucuria iernii – întoarcere la copilărie”, realizată de clasa Prof. Ana-Maria Zota.

Evenimentul este dedicat celebrării Zilei Culturii Naționale, aducând în prim-plan frumusețea și inocența copilăriei redate prin artă.

Expoziția va fi deschisă publicului începând cu data de 15 ianuarie 2025, la sediul Școlii Populare de Arte.

Vă așteptăm să vă bucurați de această celebrare a creativității și spiritului ludic!

Centrul Județean de Cultură Prahova „Acad. Eugen Simion”, Consiliul Județean Prahova, organizează marți, 14 ianuarie 202...
13/01/2025

Centrul Județean de Cultură Prahova „Acad. Eugen Simion”, Consiliul Județean Prahova, organizează marți, 14 ianuarie 2025, ora 16, la Palatul Culturii Ploiești în sala de spectacole a Centrului Dramatic Mythos, ZIUA CULTURII NAȚIONALE.
Evenimentul deschide o nouă filă a Proiectului LITERARIA – ÎNTÂLNIRILE EDITORIALE MYTHOS, coordonator proiect – Emilia Vasile, redactor al editurii.
Programul evenimentului:
• O aniversare - Editura Mythos, 10 ani de la înființare
• Prezentarea volumului „Foc căzut din stele” - Gheorghe Ene
• Colocviul - Importanța lecturii în educație

INVITAȚI:
Prof. Mihai Vasile – regizor
Lector univ. dr. Dragoș Grigorescu
Fondatorii Editurii Mythos

Volumul FOC CĂZUT DIN STELE - Ediţie îngrijită de Mihai Vasile cu o prefaţă de Dragoş Grigorescu, redactor Mihaela Gaftoi, a fost editată în anul 2015, în anul în care poetul-ţăran GHEORGHE ENE ar fi împlinit 100 de ani.
Cartea poate fi vizualizată pe site-ul Centrului Județean de Cultură Prahova „Acad. Eugen Simion” la: https://www.cjcph.ro/category/editura-mythos/page/2/
și citită la: https://www.cjcph.ro/carti-format-pdf/ - anul 2015.
De asemenea, pe site-ul Institutului Național al Patrimoniului, Secția Biblioteci Digitale, la: https://biblioteca-digitala.ro , toate publicațiile editurii se pot accesa prin butonul din dreapta de sub „Căutare avansată”, anume „Lista completă a contributorilor” unde, completând „Centrul Județean de Cultură Prahova”, veți găsi o mare parte din publicațiile editurii digitalizate. Pe situl acesta pot fi accesate și multe alte publicații ale altor instituții de cultură din România.

EDITURA MYTHOS – peste 50 de titluri apărute între anii 2015-2025
Editura MYTHOS înființată în anul 2015 este succesoarea Editurii LIBERTAS (înființată în anul 2008) și se află din ianuarie 2015 în baza de date a Bibliotecii Naționale a României – Centrul Național ISBN-ISSN-CIP, alături de alte edituri românești, funcționând în acord cu Legea 186/2003, privind susținerea și promovarea culturii scrise.
Editura Mythos îşi propune să promoveze lectura de calitate şi scrisul, să faciliteze accesul cititorilor la carte din punct de vedere material şi informaţional, contribuind astfel la o liberă circulaţie a ideilor, precum şi la integrarea culturii şi limbii române în circuitul mondial de valori, prin difuzarea şi promovarea cărţii româneşti, în special.

LECTURA este o activitate fundamentală în viața noastră, prin care explorăm lumea ideilor, a imaginației și a cunoașteri...
24/12/2024

LECTURA este o activitate fundamentală în viața noastră, prin care explorăm lumea ideilor, a imaginației și a cunoașterii.
Vă invităm să vizitați expoziția de publicații ale Editurii Mythos realizată în Spațiul expozițional ARCADE, et. II, Palatul Culturii.
Editura Mythos a Centrului Județean de Cultură Prahova „Acad. Eugen Simion” vine în întâmpinarea acelora care ne-au fost alături la colocviile care au avut loc în cadrul Proiectului LITERARIA – ÎNTÂLNIRILE EDITORIALE MYTHOS și și-au exprimat dorința de a cunoaște autorii de valoare care au fost partenerii noștri și publicațiile editate de-a lungul anilor.
Expoziția îndeamnă către lectură - un proces cognitiv complex de care nu ne putem lipsi, indispensabil dezvoltării limbajului, comunicării, imaginației, culturii, precum și a caracterului și opiniilor proprii.
Expoziția oferă publicului ocazia de a lua contact cu personalități ale culturii și artei românești și prin vizualizarea publicațiilor prezentate în expoziție pe site-ul Centrului Județean de Cultură Prahova „Acad. Eugen Simion” la:
https://www.cjcph.ro/category/editura-mythos/page/2/
Lecturarea acestora se poate face la:
https://www.cjcph.ro/carti-format-pdf/
De asemenea, publicațiile noastre sunt valorificate și prin digitalizarea pe site-ul Institutului Național al Patrimoniului, Secția Biblioteci Digitale, la: https://biblioteca-digitala.ro , unde sunt postate și multe alte publicații ale instituțiilor de cultură din România.

Într-o atmosferă de sărbătoare, alături de un public entuziast și generos, împreună cu invitați dragi, sâmbătă, 21 decem...
22/12/2024

Într-o atmosferă de sărbătoare, alături de un public entuziast și generos, împreună cu invitați dragi, sâmbătă, 21 decembrie 2024, s-a desfășurat la Sala „Europa” a Palatului Administrativ din Ploiești Concertul Extraordinar de Crăciun al Coralei „Ioan Cristu Danielescu".
O reverență, maestrului dirijor Valentin Gruescu! Prin distincta personalitate a domniei sale, înnobilează blazonul Coralei "Ioan Cristu Danielescu". Anul acesta s-au împlinit 30 de ani de excelență alături de Corala „Ioan Cristu Danielescu". Vă mulțumim, Maestre, vă prețuim și vă iubim! La mulți ani!
Calde mulțumiri artiștilor care au răspuns cu generozitate invitației noastre: Nico, Horia Moculescu, Dani Constantin, Andrei Petruș, Mihaela Rus și Mihai Măniceanu! Împreună cu noi a fost și îndrăgita realizatoare TV, Marina Almășan.
Prețuirea, dragostea și considerația noastră, membrilor Coralei „Ioan Cristu Danielescu" și domnului Cătălin Petru Ștefan - dirijor-secund! Vă mulțumim! Vă iubim!
Mulțumiri domnului Valentin Chelaru - Domeniul Kelaru (Dealu Mare – Valea Călugărească) pentru vinurile nobile oferite spre degustare participanților la acest concert extraordinar!
Mulțumiri tuturor celor care au contribuit la reușita acestui eveniment de înaltă ținută artistică!
Sărbători binecuvântate tuturor!

O misiune importantă a Centrului Județean de Cultură Prahova „Acad. Eugen Simion” este aceea ca prin intermediul special...
19/12/2024

O misiune importantă a Centrului Județean de Cultură Prahova „Acad. Eugen Simion” este aceea ca prin intermediul specialiștilor noștri să fim prezenți în rândul tinerei generații, prin organizarea de ateliere specifice cu scopul dezvoltării unor competențe și abilități. Anul 2024 s-a încheiat cu atelierele la care elevii prezenți au aflat noi semnificații ale sărbătorilor de iarnă, valorile fundamentale transmise din timpuri străvechi și au realizat diverse ornamente de Crăciun. Iscusiții spiriduși care au participat la atelierele noastre sunt elevi ai școlilor ploieștene: Școala Gimnazială „H.M. Berthelot”, Școala Gimnazială „Anton Pann”, Școala Gimnazială „Elena Doamna”, Școala Gimnazială „Rareș Vodă”, Colegiul de Artă „Carmen Sylva”.

Mulțumim instituțiilor de învățământ și cadrelor didactice interesate de activitățile organizate de Centrul Județean de Cultură Prahova „Acad. Eugen Simion” și ne dorim ca în noul an să păstrăm aceleași legături strânse. De asemenea, pentru anul 2025, ne propunem să fim cât mai aproape de școlile din județul Prahova și să venim în întâmpinarea cererii tot mai mari cu noi proiecte destinate copiilor, beneficiari ai educației prin cultură.

Mulțumim echipei care a transmis magia sărbătorilor și a contribuit la buna desfășurare a acestor ateliere.

🎄 Seară de colinde tradiționale în fața Palatului Culturii din Ploiești! 🎶În această seară de vineri, 13 decembrie, magi...
13/12/2024

🎄 Seară de colinde tradiționale în fața Palatului Culturii din Ploiești! 🎶

În această seară de vineri, 13 decembrie, magia sărbătorilor de iarnă a fost adusă pe scenă de două ansambluri de excepție:
🌟 Grupul Vocal „Mugurelul”, coordonat de prof. Mariana Musa Trăscău (clasa externă Drajna, Școala Populară de Artă, Centrul Județean de Cultură Prahova „Acad. Eugen Simion”)
🌟 Grupul Vocal „Flori de Garofiță”, coordonat de prof. Alexandrina Cătălina Chitimia Țigău (clasa externă Măneciu, Școala Populară de Artă, Centrul Județean de Cultură Prahova „Acad. Eugen Simion”)

🙏 Mulțumim artiștilor și publicului pentru o seară cu adevărat specială! Vă așteptăm în continuare să celebrăm împreună spiritul sărbătorilor.

Sâmbătă, 14 decembrie 2024, începând cu ora 17.00, elevii Școlii Populare de Arte, Clasa profesor Adina Stănescu, vor cr...
12/12/2024

Sâmbătă, 14 decembrie 2024, începând cu ora 17.00, elevii Școlii Populare de Arte, Clasa profesor Adina Stănescu, vor crea o atmosferă magică, specifică sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, prin intermediul unui recital de pian, în cadrul căruia vor răsuna colindele tradiționale englezești.
Vă așteptăm cu drag la Sala „Marea Unire” a Palatului Culturii din Ploiești!

Dragii noștri, Cu mare bucurie vă invităm sâmbătă, 21 decembrie 2024, ora 18.00, la Sala „Europa” a Palatului Administra...
11/12/2024

Dragii noștri,
Cu mare bucurie vă invităm sâmbătă, 21 decembrie 2024, ora 18.00, la Sala „Europa” a Palatului Administrativ din Ploiești, pentru a participa la Concertul extraordinar de Crăciun al Coralei „Ioan Cristu Danielescu”.
Dirijorul nostru drag, maestrul Valentin Gruescu, aniversează 30 de ani de excelență alături de Corala „Ioan Cristu Danielescu”.

Invitați:
Nico
Mihaela Rus
Horia Moculescu
Dani Constantin
Andrei Petruș

La pian: Mihai Măniceanu

Vă așteptăm cu drag! Intrarea liberă!
Accesul publicului se va face prin foaierul Sălii „Europa”.

Proiectul „Rădăcini”, care are drept principal obiectiv cercetarea etnografică de teren, prilejuiește adeseori întâlnire...
11/12/2024

Proiectul „Rădăcini”, care are drept principal obiectiv cercetarea etnografică de teren, prilejuiește adeseori întâlnirea cu oameni absolut fabuloși. În această categorie o regăsim și pe tanti Constanța din comuna Valea Doftanei.

Vă invităm joi, 12 decembrie 2024, ora 16, la Sala de spectacole a Centrului Dramatic Mythos din Ploiești, să participaț...
10/12/2024

Vă invităm joi, 12 decembrie 2024, ora 16, la Sala de spectacole a Centrului Dramatic Mythos din Ploiești, să participați la comemorarea a 41 de ani de la trecerea în neființă a poetului Nichita Stănescu. Împreună cu dvs. vom deschide o nouă filă din Proiectul LITERARIA – ÎNTÂLNIRILE EDITORIALE MYTHOS, avându-l ca invitat de onoare pe domnul Mihai Vasile care, alături de redactorii celor două publicații, Mihaela Gaftoi și Emilia Vasile, va prezenta Albumul NICHITA STĂNESCU (2022) și cartea NICHITIANA (2024), apărute sub îngrijirea domniei sale, din dragoste pentru marele poet, la Editura Mythos. Comemorarea va continua cu vizionarea unor filme documentare despre viața și opera poetului Nichita Stănescu, care în noaptea de 12 spre 13 decembrie 1983 s-a stins din viață.
Recunoașterea valorilor literaturii românești, îndemnul către lectură, dialogurile personalităților culturale cu publicul tânăr și nu numai, răspunsurile la întrebarea: text tipărit sau electronic etc., vor fi principalele teme ale colocviului din finalul serii.
Vă așteptăm cu drag.

(Vizualizarea publicațiilor prezentate se poate face pe site-ul Centrului Județean de Cultură Prahova „Acad. Eugen Simion” la: https://www.cjcph.ro/category/editura-mythos/page/2/ , iar citirea acestora se poate face la anul 2022 și 2024 la: https://www.cjcph.ro/carti-format-pdf/ .

Astăzi, 9 decembrie 2024, în salonul Orion de la etajul 2 al Palatului Culturii Ploiești, am avut bucuria de a inaugura ...
09/12/2024

Astăzi, 9 decembrie 2024, în salonul Orion de la etajul 2 al Palatului Culturii Ploiești, am avut bucuria de a inaugura expoziția dedicată absolvenților si cursanților claselor de pictură coordonate de prof. Mariana Voicu și prof. Ana-Maria Zota.

Evenimentul a fost un prilej de a celebra talentul, munca și evoluția artistică a acestor noi creatori de frumos, ale căror lucrări emană sensibilitate, originalitate și profunzime.

Mulțumim tuturor celor prezenți pentru susținerea acordată artei și creației locale. Expoziția rămâne deschisă în următoarele zile, iar noi vă invităm să descoperiți frumusețea și diversitatea lucrărilor expuse!

📍 Salonul Orion, Palatul Culturii Ploiești, etaj 2.

Expoziție de pictură – Absolvenții claselor prof. Mariana Voicu și prof. Ana-Maria ZotaCentrul Județean de Cultură Praho...
06/12/2024

Expoziție de pictură – Absolvenții claselor prof. Mariana Voicu și prof. Ana-Maria Zota

Centrul Județean de Cultură Prahova, prin Școala Populară de Arte, vă invită să pășiți într-un univers al culorilor și emoțiilor, creat cu pasiune și dedicare de absolvenții claselor de pictură coordonate de prof. Mariana Voicu și prof. Ana-Maria Zota.

📅 Vernisajul va avea loc luni, 9 decembrie 2024, ora 11:00, în eleganta atmosferă a salonului Orion, Palatul Culturii Ploiești, etaj 2.

Fiecare lucrare expusă este o poveste în tușe și tonuri, o mărturie a căutărilor artistice și a progresului celor care au ales să transforme visurile în artă. Vă așteptăm să descoperiți frumusețea creației prin ochii noii generații de artiști!

Salonul de Iarnă – Expoziție de pictură a Cenaclului „Arcade – Ioan Titus Drăghicescu”Vă invităm să descoperiți lucrăril...
02/12/2024

Salonul de Iarnă – Expoziție de pictură a Cenaclului „Arcade – Ioan Titus Drăghicescu”

Vă invităm să descoperiți lucrările artiștilor Marinela Dafina, Diana Decean, Mihaela Dragomir, Minodora Ghiță, Georgeta Popescu, Ion Nini Popescu și Laura Predoiu Drăghicescu, în cadrul expoziției „Salonul de Iarnă”.

📅 Vernisajul va avea loc marți, 3 decembrie 2024, ora 15:30, în Rotonda Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga” din Ploiești.

Vă așteptăm să celebrăm împreună frumusețea artei!

Address

Strada Erou Călin Cătălin, Nr. 1, Et. 2, Cam. 4
Ploiesti
100066

Opening Hours

Monday 08:00 - 16:30
Tuesday 08:00 - 16:30
Wednesday 08:00 - 16:30
Thursday 08:00 - 16:30
Friday 08:00 - 14:00

Telephone

+40244545041

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Centrul Judetean de Cultura Prahova “Acad. Eugen Simion” posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Centrul Judetean de Cultura Prahova “Acad. Eugen Simion”:

Videos

Share