21/05/2024
Lotru, un mare santier de format oameni
Sîntem în 15 august 1950, dimineaţa, la Bicaz.O echipă de sondori — nouă meşteri mari, cu Ştefan Timpea zece — deschide primul foraje pentru studiul geologic al şantierului hidroenergetic Este prima zi de muncă, de lucru cu braţele, din istoria care se cheamă astăzi Bicaz-Argeş-Porţile de Fier-Lotru. Peste cîteva zile va fi 15 august 1975. Au trecut douăzeci şi cinci de ani. Maistrul Timpea lucrează la Petrimanu, la una din multele galerii scobite în stîncă din vastul complex de amenajări hidroenergetice Lotru. Un sfert de veac slujbaş, cm s-ar zice, la aceeaşi întreprindere,în viaţa unui om schimbarea serviciului e un fapt important. S-ar putea crede că fidelitatea lui Ştefan Timpea indica o fire liniştită, legată de un loc şi cîteva obiceiuri, mereu aceleaşi:soneria ceasului, tramvaiul, condica, opt ore de muncă, opt ore distracţii, opt ore somn.O viaţă cumsecade, nu-i aşa?
Ştefan Ţimpea, de profesie sondor-injector,căsătorit, un copil, un nepot, membru de partid din 1945. Tatăl său, sondor şi el, «s-a căsătorit cu ocazia meseriei şi a primului război mondial». Fiul, muncitor la sondă de la 7 ani,şi-a cunoscut viitoarea soţie «cu ocazia meserie işi a unei serbări dansante la Bicaz». Stătea, cam de multişor, pe o bancă alături de o tovarăşă pe care, la drept vorbind, n-o remarcase, cînd a venit la el secretarul de partid al şantierului,— printre altele, avea şi sarcina să îndemne tineretul la dans,şi i-a spus: «De ce nu vorbeşti şi tu, măi, Fănică, două vorbe cu tovarăşa?»I-a vorbit şi, «cu ocazia Anului nou 1952», s-au căsătorit. Şi-au întemeiat un cămin. Numai că unul umblător, fiindcă de atunci familia maistrului Timpea şi-a schimbat de 16 ori domiciliul.O rată a schimbării de un an şi jumătate! Mutatul, orice s-ar spune, e o schimbare, iar cîndt rebuie să-ţi muţi mobila de la un lot la altul,dintr-o colonie într-alta, pe drumuri repezi de munte, pe drumuri pe care urcă numai basculantele şi «Almaz»-urile de 20 de tone, întîmplarea are importanţă.
Ştefan Ţimpea a venit la Lotru în 1968. Pînă atunci a lucrat la Bicaz, de unde a fost «împrumutat» în mai multe rînduri hidrocentralelor de pe Argeş şi Dunăre, ca specialist în injectarea cu ciment a fisurilor dintre roci. Mutîndu-sede 16 ori, şi-a schimbat cam la trei şantiere odată mobila şi lucrurile, descleiate, învechite cu zile. Rata teoretică a schimbării turbinelor şi generatoarelor de la Uzina hidroelectrică Ciunget-Lotru este de 25 de ani. Practic însă viaţa lor e dublă. In cincizeci de ani, uzina nu suferă nici o modificare importantă. Ce se schimba însă rapid, brusc, cu mari urmări, e viaţa fiecărui om venit pe Lotru, ca Timpea odinioară,să cîştige bani. Cîştigul şi el se schimbă, adesea fără să-ţi dai seama. Sau, mai bine-zis, se transformă.
O mare parte din miile de oameni care au lucrat la Lotru, au venit de pe alte şantiere,organizaţi în echipe. Echipele acestea au fiecare o morală, care e — în principal — morala şefului lor. Maistrul Aurel Mateescu a ajuns pînă acolo cu educaţia oamenilor săi incit la chenzină casierul lasă grămada de bani pe masă şi oamenii lui îşi iau partea fiecare, ca la autoservire. La lotul Coşana, echipa îi recomandă unui membru de partid să-şi completeze studiile. După ce se clarifică modul în care acesta va fi ajutat să înveţe la seral, se înscriu la şcoală încă 21 de oameni. Cealaltă parte se alege din oameni care se găsesc.
Un astfel de om e portarul de la uzina Ciunget. Poartă cămaşă cu broderie alba şi pălărie rotundă ţărănească. La angajare i s-au spus o seamă de lucruri e drept, dar nimeni nu şi-a închipuit că n-ar şti să vorbească la telefon.
«De ce n-ai spus, omule, că nu ştii să umbli cu telefonul?», l-a întrebat directorul uzinei după o sumă de încurcături. A ridicat din umeri.Dacă spunea, poate că nu-l mai angajau. Şi atunci, pe cine angajezi? Mulţi dintre cei care vin să înveţe o meserie pe Lotru n-au dat în viaţa lor un telefon. Oameni de care se găsesc! Unul, pe nume Ion Tetireanu, s-a calificat destul de repede electrician la exploatare.Apoi a băgat de seamă că la constructor se cîştigă mai bine şi a vrut să-şi lase profesia, brăţara lui de aur, să schimbe locul pentru bani.După un timp a revenit. Cineva i-a spus: la uzină eşti ca instrumentistul dintr-o orchestră simfonică, dincolo ca un cîntăreţ de taraf.Cînţi după ureche. Ideea i-a plăcut, s-a mai gîndit la ea şi a revenit. Un altul însă, tot electrician, Vangu, a făcut cu taică-său o socoteală şil e-a ieşit că ei ar cîştiga mai mult tot cu oile. In fiecare dimineaţă, inginerul Gustav Rückert, şeful lotului Mălaia, trece prin faţa unu ichioşc cu dulciuri şi ţigări şi-i spune fetei de aici:
«învaţă, Maria, o meserie!» Inginerul e un lungan blond, suplu, cu o mustaţă galbenă,uşor căzută pe buze şi un zîmbet moale, de artist de cinema. Dealtfel, toată înfăţişarea lui e de actor pentru westernuri, în plus e dotat cu o voce joasă, spartă dar sonoră, cm rar se află. Vocea lui, chiar şoptită, se aude de la un capăt la altul al barajului. Gustav Rückert a venit la Lotru în 1966 şi a plecat la Constanţa la 1 septembrie 1970. «Un capitol încheiat»,şi-a zis. La o întîlnire a promoţiei a avut un adevărat şoc: colegele se îngrăşaseră, colegii se împliniseră şi ei binişor. Toţi vorbeau desprece-au ajuns şi cît iau pe lună. «Nimeni nu pomenea de lucrurile făcute.Asta— zice Ruckert— m-a scos din sărite. M-am întors la Lotru ca să fac un baraj şi o microcentrală. Să le pot semna». Locuieşte auster în colonia muncitorească, mănîncă la masă cu muncitorii, vine la lot în remorca lor. Răspunde de lucrul a 140 de oameni. Zece dintre ei au experienţă mare, zece sunt destul de pricepuţi. Restul, aici se formează. Ca şi Timpea, la începutul tinereţii lui, au venit cu iluzia unui cîştig.
partea 1
Sursa : Flacara 1975
