ISTORICl “COCOSULUI DE HUREZ”
Povestea Târgului de ceramica “COCOSUL DE HUREZ” începe în vara anului 1971 pe malul batrânului Alutus, atunci când organizatorii Festivalului de folclor “Cântecele Oltului” au avut harul să adauge la această sărbatoare a cântecului, jocului şi portului popular, sărbătoarea lutului, a lutului care prinde viaţă în mâinile fermecate ale meşterilor olari.
Începând cu 1
974 (a IV-a editie), Târgul este aşezat în vatra lui firească, la Horezu, locul unde se desfăşoară - Parcul de la stejarii seculari - oferind fiecărui participant spaţii pentru a-şi expune lucrările. Prin invitarea la târg a olarilor din celelalte centre românesti, maghiare si săseşti, se realizează o foarte buna viziune de ansamblu a olaritului contemporan. Galeria de artă populară contemporană, ce funcţionează în sălile Casei de Cultură “Constantin Brâncoveanu” din Horezu, acumulează an de an “recolta valorică”, constituindu-se, asemenea Târgului, într-o corabie salvatoare a unui mesteşug multimilenar. Prezentarea pe scurt a Târgului de ceramică “COCOSUL DE HUREZ” este aproape imposibilă, deoarece nu este de ajuns să spunem că este cel mai reprezentativ si nu este suficient să spunem ca este cel mai frumos, pentru că el, în timp, a devenit o adevarată “ACADEMIE A OLARILOR”. Târgul ceramicii populare românesti “COCOSUL DE HUREZ“ reprezintă un eveniment de primă mărime din calendarul anual al culturii naţionale. Târgul găzduieşte în fiecare an, sub umbra stejarilor seculari din satul de vacanţă “Stejari”, festivalul culorilor şi compoziţiilor plastice transpuse în lutul reînviat de mâinile fermecate ale meşterilor olari. Sosiţi din toate centrele active din ţară olarii alcatuiesc, prin alăturarea la Târg a roadelor muncii şi inspiraţiei lor, un tablou complet al fenomenului olăritului contemporan. Acest fenomen atrage an de an mii de cunoscători şi admiratori ai autenticului românesc, ai tradiţionalului adus la nivel de artă, oameni care ştiu să distingă valoarea consacrată prin valorile certe ale artei populare şi tradiţiei multiseculare a acestui vestit meştesug. Pornind de la tradiţia stravechilor târguri de Moşi, această manifestare se constituie ca o frescă a creaţiilor mesteşugarilor lutului din România. Fiind înzestrat cu o vitalitate creatoare de excepţie, Horezu este un caz aproape singular în cadrul centrelor ceramice românesti prin faptul că mesteşugul este practicat ca principală sursă de venit a descendenţilor vestitelor familii de ceramişti Vicşoreanu, Iorga, Frigură, Mischiu, Popa în condiţiile unei societăţi moderne, în permanentă schimbare. Este un argument care justifică atât perenitatea Târgului, cât şi largul ecou naţional şi internaţional al acestei extraordinare manifestări. Astăzi, centrul ceramic Horezu continuă sa fie un adevarat creuzet al creaţiei ceramice românesti, pastrând elementele definitorii pentru vasele lucrate aici dar, prin infinita gamă a compoziţiilor cromatice şi decorative, conferind personalitate şi expresivitati nebănuite fiecarei piese în parte. Acest stravechi mesteşug se menţine în vatra stramoşească, devenită acum strada Olari, unde meşterii modelează argila cu aceeaşi neîntrecută maiestrie ca şi străbunii lor. Emulaţia creativă ce animă olarii horezeni este stimulată de faptul că, an de an, sunt gazdele confraţilor din breasla din ţară care îşi alătură rodul creaţiei artistice, la început de iunie, aici, la Târgul “COCOŞUL DE HUREZ”. TÂRGUL CERAMICII POPULARE ROMÂNESTI
Cadrul de dezvoltare al acestui remarcabil fenomen, ceramica de Hurezi, şi locul de desfăşurare a Târgului nu sunt întâmplatoare. Vecinatatea unor importante nuclee de cultura si civilizatie româneasca - manastirile Arnota, Bistrita si Hurezi - si-au pus o amprenta clara asupra creatiei artistice populare (sa nu uitam ca, de-a lungul timpului, comunitatea de olari de la Horezu a fost antrenata nu numai în realizarea de vase ceramice destinate trebuintelor specifice gospodariei taranesti, ci si unor nevoi ecleziastice si chiar princiare). Astfel, aceste monumente ale istoriei si culturii românesti si europene au transmis stravechiului mestesug traditia si perenitatea lor. Pentru o receptare corecta a dimensiunii olaritului românesc, vizitatorul si amatorul de ceramica populara au la dispozitie un exceptional reper istoric al mestesugului, Galeria de Arta Populara Contemporana de la Horezu, care prezinta, d**a trei decenii de la înfiintare, câteva mii de exponate unicat preponderent ceramica, din cele mai reprezentative centre de olarit din România. La fiecare editie se adauga noi obiecte , donate de participantii la Târg, actualizându-se astfel an de an tabloul evolutei ceramicii românesti, mutatiile ce s-au produs în tehnica de prelucrare a lutului, diversificarea formelor, a motivelor si nu în utimul rând evolutia personalitatii artistilor. Astazi, Casa de Cultura Horezu adaposteste într-un spatiu adecvat o colectie permanenta de arta populara contemporana de mari proportii. Este aproximativ așezat la mijlocul distanței dintre Râmnicu Vâlcea și Târgu Jiu. ISTORIC ORASUL HOREZU
Descoperirile făcute în urma cercetărilor arheologice din zona Ferigile, de lângă Horezu au scos la iveală mărturii arheologice din secolele al IX-lea și al XIIl-lea privind localizarea unor așezări umane. Menționez că regiunea subcarpatică a actualei zone Horezu a făcut parte din Cnezatul lui Farcaș, menționat documentar prin Diploma regelui Bela al IV al Ungariei. Dezvoltarea așezărilor horezene este legată de traseele de transhumanță, de drumurile haiducilor, care traversau zona precum și de drumul sării care "pornea de la Ocnele Mari, trecea prin Pietrarii de Jos și din Horezu continua către Slătioara și ajungea la Cernești". Localitate, astăzi orașul Horezu, este atestat documentar într-un hristov aparținând domnitorului Vlad Călugărul din anul 1487, care pomenea de satul Hurez. Denumirea actuală provine de la numele de "ciuhurez", pasăre asemănătoare bufniței care populează pădurile din jur. Numele de Hurezi a aparținut inițial actualei localități componente Romani de Jos, pe valea râului cu același nume, despre care se fac mențiuni documentare în secolul XV-lea. La sfârșitul secolului al XVII-lea este menționată documentar cifra de 100 de locuitori rumâni în satul Romani de Jos. Aici, la Romani de Jos domnul martir Constantin Brâncoveanu, construiește o mănăstire care reprezintă o sinteză a artei și măestriei poporului român până în acel timp, mănăstirea Horezu, construcție care s-a făcut între anii 1690-1693. A târnosit-o la 8 septembrie 1693. Cu timpul, vatra satului se mută peste deal la circa 2 km, probabil datorită faptului că traseele de transhumanță, cât și celelalte drumuri se intersectau în acel loc. Era deci un loc prielnic dezvoltării unui târg, unde oamenii din zonă puteau proceda la diferite schimburi comerciale. Oierii vindeau lână și brânză, cumpărau cereale și produse de băcănie. Olarii vindeau produse ceramice necesare în gospodăriile rurale și-și luau hrană. Târgul ceramicii românești la Horezu este organizat începând cu anul 1971[2][3]. Cocoșul de Hurez, ca motiv popular, este simbolul depresiunii Horezu și reprezintă trezirea la viață a țăranului român.
